Managerul Montessori - O nouă perspectiva a intraprenoriatului
Articolul publicat in Revista Cariere
Pe baza principiilor Montessori, educatorii au rolul să observe și să-i ghideze pe copii, să le arate și să îi îndrume spre propriile alegeri, să se autodisciplineze, să își descopere greșelile, să îi implice în soluționarea problemelor și să participe la elaborarea proiectelor. Recompensele externe sunt evitate, cele interne (gen mulțumirea de sine), fiind stimulate.
Având o experiență directă cu metodele pedagogice de predare Montessori, mi-am adresat întrebarea dacă am putea aplica aceleași principii cu rezultate excepționale la cei mici (dezvoltarea independenței, responsabilității, libertății de a alege) și în mediul de business. Adică un fel de Montessori Organizațional unde educatorii „devin” Manageri Montessori (observă comportamentele angajaților, analizează mesaje nonverbale, inițiază și dezvoltă „spațiu” pentru Curiozitate, Extrovertire, Creativitate, Optimism, Entuziasm, transformă factorii externi în stimulente interne pentru a crea un mediu organizațional de tip sangvinic, autonom și responsabil, motivant și performant).
Cu ce caracteristici/abilități trebuie să fie dotat un Manager pentru a fi Montessori?
Într-un articol celebru din Harvard Business Review – „How do innovators Think”, pe baza unui survey cu peste 3.000 de executivi –, s-au descoperit 5 abilități care îi deosebesc: „asocierea” (între idei), „întrebările”, „observarea” (în special, legat de comportamentul oamenilor), „relaționarea” (networking) și „explorarea”. Există însă una supremă, comună tuturor? Da, spun autorii, se numește „inquisitiveness”, mai exact, Curiozitate. Dar tocmai Curiozitatea este, pentru cei mici, și o trăsătură de bază în educația Montessori, ce permite dezvoltarea trăsăturilor de personalitate care îi transformă în faimoși inovatori și creatori. Iată doar un exemplu cum o caracteristică de bază a metodei pedagogice Montessori este una de bază și la Executivi, ceea ce înseamnă că va produce aceleași efecte, de unde rezultă că metoda Montessori poate fi implementată cu succes și ca metodă și tehnică de Management.
Pe lângă abilitatea de bază, de a fi Curios, Managerul Montessori este un Ghid, un Îndrumător, un Călăuzitor, intervine foarte rar în mod direct în task-urile angajaților. Este Observator, Nonintervenționist și Evaluator. Impactul lui direct, la nivel micro, în activități este foarte scăzut, lăsând gradului de observare de tip „helicopter view” un liber-arbitru nedeterminat. Managerul Montessori nu acordă nici pedepse, dar nici recompense externe. El consideră că singura recompensă de care un angajat are nevoie provine din mulțumirea de sine, din faptul că a realizat corect și bine un task, bazându-se pe propriile puteri. Managerul Montessori nu corectează un angajat atunci când greșește, ci reia task-ul respectiv până când se identifică sursa erorii. Managerul Montessori creează și definește mediul înconjurător pentru a stimula și a dezvolta spiritul de inițiativă.
Roger Harrison a identificat patru tipuri de cultură în cadrul organizațiilor: Cultura de „tip Putere” (în formă de rețea concentrică, control exercitat de un număr restrâns de oameni, atmosferă dură, moral scăzut), Cultura de „tip Rol” (în formă de templu, grad înalt de formalizare, standardizare, predictibilitate), Cultura de „tip Sarcină” (în formă de rețea rectangulară, pune accent pe îndeplinirea task-urilor) și Cultura de „tip Persoană” (în formă de roi, unde individul reprezintă punctul central). Fără a forța, putem să introducem și tipul cu numărul cinci – Cultura de „tip Montessori” – , pe care o văd în formă abstractă de sferoid, unde managerul are o permanentă mișcare de rotație, observă activitățile fără să intervină, iar atunci când există riscul ca un task să părăsească „sfera”, îl semnalizează și îl înapoiază pentru a fi reluat.
Închei cu un citat din Maria Montessori, perfect valid și aplicabil și la „copiii mai mari” din organizații: „În loc să încercăm să-l cucerim din interior și să-l direcționăm ca pe un suflet uman, întotdeauna ne-am dorit să dominăm copilul prin forță, prin impunerea unor legi externe. În acest mod, copiii au trăit pe lângă noi fără să ajungem să fim capabili de a-i înțelege vreodată. Dar, dacă dăm la o parte tot artificialul cu care i-am învăluit și toată violența prin care, prostește, am încercat să-i disciplinăm, ei ni se vor arăta nouă în toată frumusețea firii lor copilărești, cu o gentileţe și drăgălășenie absolute”. (Maria Montessori – Metoda Montessori – 1969)
